Ardealul și Moldova, unite prin cântul bizantin la Mănăstirea Oașa – Masterclass de Muzică Psaltică, ediția a III-a

Arhiepiscopia Iașilor Noiembrie 7, 2025

În fiecare zi de curs, participanții au fost introduși în vastul tărâm al tehnicii vocale, sub îndrumarea tenorului Călin Brătescu. Prin diferite exerciții de emisie, de tonalitate, de postură, de respirație, dar și de relaxare în actul cântării, participanții au fost învățați cum să își descopere propria voce și să cânte cu naturalețe. Cursanții s-au bucurat, de asemenea, de ateliere interactive, în cadrul cărora au pus în practică informațiile teoretice, iar printr-un deosebit tact pedagogic, Călin Brătescu a scos în evidență adevărata valoare a vocilor celor prezenți.

Odată ce vocile au fost încălzite, participanții la eveniment au beneficiat de cursuri de aprofundare a muzicii psaltice, susținute de  lect. univ. dr. Adrian Sîrbu. Pornind de la gândul că muzica bisericească se regăsește în trei ipostaze – rugăciune, știință și artă –, acesta a afirmat că cea de-a III-a ediție a Masterclass-ului a avut ca scop cercetarea ultimelor două dimensiuni – muzica ca știință și artă –, explorarea ei în acest sens ducând inevitabil și la ținta pe care muzica psaltică o urmărește: rugăciunea. Repertoriul propus spre studiu a vizat aprofundarea unor cântări frecvente de la strană, dar și inițierea în studiul unora cu un grad mai mare de dificultate.

Pe parcursul celor patru zile, participanții au dat răspunsurile la Sfânta Liturghie, alături de monahii și monahiile implicați zi de zi în viața liturgică a Bisericii. Astfel, s-a accentuat și mai mult faptul că cel mai bun loc de practică rămâne strana, prin mult studiu, inclusiv personal, dar și printr-o viață duhovnicească pe măsura darului de a-L lăuda pe Dumnezeu prin propriul grai.

Participanții s-au bucurat împreună de un sfârșit de săptămână bogat muzical și duhovnicește, participând la Slujba Privegherii de sâmbătă seara, iar duminică, la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, urmată de un concert al Corului Academic Byzantion și de o ultimă repetiție, sub forma unui mini-concert, a cursanților de la Masterclass, pe baza partiturilor studiate.

După cum a menționat și părintele Silvan, starețul Mănăstirii Oașa, în cuvântul de încheiere, prin acest eveniment se scrie o filă de istorie, întrucât se întărește unitatea de duh pe care românii au avut-o de-a lungul vremii într-un mod tainic. Ardealul și Moldova s-au întâlnit pentru frumusețea cântului bizantin, demonstrând că granițele de pe orizontală se depășesc prin raportarea la unitatea de pe verticală.

Toate aceste zile au fost posibile datorită dăruirii și implicării tinerilor voluntari, cărora le adresăm mulțumiri deosebite.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri